Conform Codului civil, moștenirea reprezintă transmiterea patrimoniului unei persoane fizice decedate, către una sau mai multe persoane în ființă.

Astfel, faptul declanșator al deschiderii succesiunii îl reprezintă moartea defunctului, transmisiunea succesorală fiind o transmisiune pentru cauză de moarte.

Orice acte juridice având ca obiect drepturi eventuale asupra unei moșteniri nedeschise încă, precum actele prin care se acceptă moștenirea sau se renunță la aceasta, înainte de deschiderea ei, ori actele prin care se înstrăinează sau se promite înstrăinarea unor drepturi care s-ar putea dobândi la deschiderea moștenirii sunt lovite de nulitate absolută.

Locul deschiderii moștenirii

Moștenirea se deschide la ultimul domiciliu al defunctului. Dovada ultimului domiciliu se face cu certificatul de deces sau, după caz, cu hotărârea judecătorească declarativă de moarte rămasă definitivă.

Dacă ultimul domiciliu al defunctului nu este cunoscut sau nu se află pe teritoriul României, moștenirea se deschide la locul din țară aflat în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să existe cel puțin un bun imobil al celui care lasă moștenirea. În cazul în care în patrimoniul succesoral nu există bunuri imobile, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat, cu condiția ca în această circumscripție să se afle bunuri mobile ale celui ce lasă moștenirea. Atunci când în patrimoniul succesoral nu există bunuri situate în România, locul deschiderii moștenirii este în circumscripția notarului public celui dintâi sesizat.

Data deschiderii moștenirii

Moștenirea unei persoane se deschide în momentul decesului acesteia.

Dovada morții se face prin certificatul de deces sau prin hotărârea judecătorească declarativă de moarte.

 Felurile moștenirii

Moștenirea este de două feluri: legală și testamentară. 

Moștenirea este legală când ea se deferă în ordinea și cotele determinate de lege, persoanelor stabilite ca făcând parte din una dintre clasele de moștenitori stabilite în Codul civil. Moștenirea legală se aplică în situația în care nu există un testament sau acesta nu este valabil

Mostenirea testamentară presupune transmiterea bunurilor defunctului în baza testamentului.

1. Moștenirea testamentară

Definiție

Moştenirea testamentară face referire la transmiterea patrimoniului defunctului (sau o parte a acestuia) prin voinţa testatorului, expusă prin testament.

Persoanele desemnate de testator să beneficieze de moştenire se numesc legatari.

Legatarul poate fi de asemenea: universal (cu vocaţie la întregul patrimoniu lăsat de defunct), cu titlu universal (cu vocaţie la o fracţiune din masa succesorală) şi cu titlu particular (cu vocaţie la bunuri singulare, anume determinate).

Forme de testament

Conform prevederilor în vigoare din Codul Civil, există două tipuri de testamente care se pot încheia, testament ordinar  (olograf sau autentic) și testamente privilegiate.

Testamentul olograf

Sub sancțiunea nulității absolute, acesta trebuie scris în întregime, datat și semnat de mâna testatorului.

Înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

Testamentul autentic

Este acel testament care a fost autentificat de un notar public sau de altă persoană învestită cu autoritate publică de către stat, potrivit legii. Testatorul trebuie să își dicteze dispozițiile în fața notarului, care se îngrijește de scrierea actului și apoi îl citește sau, după caz îl dă să îl citească, menționându-se expres îndeplinirea acestor formalități.

După citire, testatorul trebuie să declare că actul exprimă ultima sa voință si testamentul este apoi semnat de către testator și autentificat de către notar.

Cu ocazia autentificării, testatorul poate fi asistat de unul sau de 2 martori.

Testamentele privilegiate

Acestea pot fi întocmite în mod valabil în urmatoarele situații :

– în fața unui funcționar competent al autorității civile locale, în caz de epidemii, catastrofe, războaie sau alte împrejurări excepționale.

– în fața comandantului vasului sau a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul se află la bordul unui vas sub pavilionul României, în cursul unei călătorii maritime sau fluviale. Testamentul întocmit la bordul unei aeronave este supus acelorași condiții

– în fața comandantului unității militare ori a celui care îl înlocuiește, dacă testatorul este militar sau, fără a avea această calitate, este salariat ori prestează servicii în cadrul forțelor armate ale României și nu se poate adresa unui notar public

– în fața directorului, medicului șef al instituției sanitare sau a medicului șef al serviciului ori, în lipsa acestora, în fața medicului de gardă, cât timp dispunătorul este internat într-o instituție sanitară în care notarul public nu are acces.

În toate cazurile menționate este obligatoriu ca testamentul să se întocmească în prezența a 2 martori, testamentul privilegiat se semnează de testator, de agentul instrumentator și de cei 2 martori. Dacă testatorul sau unul dintre martori nu poate semna, se va face mențiune despre cauza care l-a împiedicat să semneze, iar  înainte de a fi executat, testamentul olograf se va prezenta unui notar public pentru a fi vizat spre neschimbare.

Revocarea testamentului

Un testament nu poate fi revocat expres, în tot sau în parte, decât printr-un act autentic notarial sau printr-un testament ulterior.

Testatorul poate revoca testamentul olograf și prin distrugerea, ruperea sau ștergerea sa,ștergerea unei dispoziții a testamentului olograf de către testator implică revocarea acelei dispoziții și modificările realizate prin ștergere se semnează de către testator.

2. Dezmoștenirea

Dezmoștenirea este dispoziția testamentară prin care testatorul îi înlătură de la moștenire, în tot sau în parte, pe unul sau mai mulți dintre moștenitorii săi legali și poate fi directă atunci când testatorul dispune prin testament înlăturarea de la moștenire a unuia sau mai multor moștenitori legali și indirectă atunci când testatorul instituie unul sau mai mulți legatari.

Rezerva succesorală, cotitatea disponibilă

Definiție

Rezerva succesorală este partea din bunurile moștenirii la care moștenitorii rezervatari au dreptul în virtutea legii, chiar împotriva voinței defunctului, manifestată prin liberalități ori dezmoșteniri.

Rezerva succesorală a fiecărui moștenitor rezervatar este de jumătate din cota succesorală care, în absența liberalităților sau dezmoștenirilor, i s-ar fi cuvenit ca moștenitor legal.

Cotitatea disponibilă este partea din bunurile moștenirii care nu este rezervată prin lege și de care defunctul poate dispune în mod neîngrădit, inclusiv prin liberalități.

Moștenitorii rezervatari

Din aceasta categorie fac parte soțul supraviețuitor, descendenții și ascendenții privilegiați ai defunctului.

După deschiderea moștenirii, liberalitățile care încalcă rezerva succesorală sunt supuse reducțiunii, la cerere.

Persoanele care pot cere reducțiunea

Reducțiunea liberalităților excesive poate fi cerută numai de către moștenitorii rezervatari, de succesorii lor, precum și de către creditorii chirografari ai moștenitorilor rezervatari.

Căile de realizare a reducțiunii

Reducțiunea liberalităților excesive se poate realiza prin buna învoială a celor interesați, în lipsa unei asemenea învoieli, reducțiunea poate fi invocată în fața instanței de judecată pe cale de excepție sau pe cale de acțiune, după caz, iar în cazul pluralității de moștenitori rezervatari, reducțiunea operează numai în limita cotei de rezervă cuvenite celui care a cerut-o și profită numai acestuia.

Termenul de prescripție

Dreptul la acțiunea în reducțiune a liberalităților excesive se prescrie în termen de 3 ani de la data deschiderii moștenirii sau, după caz, de la data la care moștenitorii rezervatari au pierdut posesia bunurilor care formează obiectul liberalităților. În cazul liberalităților excesive a căror existență nu a fost cunoscută de moștenitorii rezervatari, termenul de prescripție începe să curgă de la data când au cunoscut existența acestora și caracterul lor excesiv.

4. Transmisiunea moștenirii

Definiție

Cel chemat la moștenire în temeiul legii sau al voinței defunctului poate accepta moștenirea sau poate renunța la ea, într-un anumit termen, denumit de legiuitor termen de opțiune succesorală.

Termenul de opțiune succesorală

Termenul de opțiune succesorală este de un an de la deschiderea moștenirii.

In anumite situatii expres reglementate, termenul de un an curge:

– de la data naşterii celui chemat la moştenire, dacă naşterea s-a produs după deschiderea
moştenirii

– de la data înregistrării morţii în registrul de stare civilă, dacă înregistrarea se face în temeiul unei
hotărâri judecătoreşti de declarare a morţii celui care lasă moştenirea, cu excepţia cazului în care
succesibilul a cunoscut faptul morţii sau hotărârea de declarare a morţii la o dată anterioară, caz
în care termenul curge de la această din urmă dată

– de la data la care legatarul a cunoscut sau trebuia să cunoască legatul său, dacă testamentul
cuprinzând acest legat este descoperit după deschiderea moştenirii

– de la data la care succesibilul a cunoscut sau trebuia să cunoască legătura de rudenie pe care se
întemeiază vocaţia sa la moştenire, dacă această dată este ulterioară deschiderii moştenirii

Acceptarea moștenirii

– expresă, prin înscris autentic sau sub semnătură privată

– tacită, când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să-l facă decât în calitate de moştenitor (acte de dispoziţie, administrare definitivă ori folosinţă a unor bunuri din moştenire)

Renunțarea la moștenire

Renunţarea la moştenire nu se presupune, ci trebuie făcută în formă autentică la orice notar public sau, după caz, la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României.

Prezumția de renunțare

Este prezumat, până la proba contrară, că a renunțat la moștenire succesibilul care, deși cunoștea deschiderea moștenirii și calitatea lui de succesibil ca urmare a notificării sale în condițiile legii, nu acceptă moștenirea